lui Ştefan Petică şi Iuliu Săvescu
Noi sîntem morţi de mult ...
Voi ne-aţi uitat --
Si ne-aţi uitat că nu ne mai vedeţi .
Dar noi din umbra negrilor pereţi
Adeseori ieşim să vă-ntîlnim ,
Şi-n visurile voastre retrăim ,
Ca şi-n viaţă ,
Cîte-un vers ciudat
Din marele Poem , pe care voi
Ni l-aţi plătit cu bulgări de noroi ! ...
Noi sîntem morţi ...
Şi totuşi , cînd pornim
Spre lumea voastră -- lumea celor vii --
În negrul gol al craniilor reci ,
Noi ,
Ca şi voi ,
La fel simţim
Vibraţiile-acelor armonii
Ce-nsufletesc tacutele pustii
În care voi ne-aţi îngropat pe veci !
Noi
Multilor ce nu ne-au înţeles
Le vom ierta -- căci sîntem morţi acum .
Iar celor ce păşesc pe-al nostru drum
Le vom fi fraţi ! ...
O ! fraţilor , cîntaţi --
Căci noi de-aci din groapă v-ascultăm ! ...
Cîntaţi frumosul îngropat de-acei
Ce n-au putut să-l renvieze-n vers ,
Cutreieraţi întregul Univers ,
Şi-n cîntecele voastre îngropaţi
Toţi vechii Zei !
Iar mîine-n zori , de-o fi să ne întîlnim
Pe-albastrele cărări , de unde azi
Noi vă privim --
O ! ... Mîine-n zori , de-o fi să ne-ntîlnim ,
Vă vom primi cu braţele deschise ,
Şi-obrajii voştri , -adeseori scuipaţi ,
I-om săruta --
Căci voi ne sînteţi fraţi ! ...
.
Ion Minulescu
Romanţe pentru mai tîrziu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu