"Prin vrăjitorie se înţelege invocarea puterii diavoleşti în ajutorul oamenilor, cu scopul împlinirii anumitor dorinţe omeneşti."
Am în faţa ochilor o cărticică de buzunar.
Nu contează CÂT costă, preţul oricum diferă şi este în funcţie de locul de unde CUMPERI.
Coperta:
puţin mai lucioasă ca restul şi un pic mai groasă
@ faţa:
- partea de "sus" este o fotografie după o icoană (probabil); reprezintă un bărbat în vârstă, cu barbă mare, coroană albastră, cu dreapta face un gest anume (bisericesc), în stânga ţine o carte cu coperţi groase; nu se vede nici o cruce, probabil pe coperta cărţii, în mijloc, este un semn care "aduce" a cruce.
- partea de "jos" prezintă "titlul":
RUGĂCIUNI PENTRU
IZBĂVIREA DE VRĂJI,
FARMECE, DEOCHI ŞI ALTE
LUCRĂRI DIAVOLEŞTI
IZBĂVIREA DE VRĂJI,
FARMECE, DEOCHI ŞI ALTE
LUCRĂRI DIAVOLEŞTI
@ spatele:
- o cruce albastră, cu capetele "treflate", peste care este altă cruce mai subţire (liniară), albă; pe "centrul ei", în exterior, pe cerc, nişte liniuţe simbolizând "raze de lumină"
- sub cruce este scris : Biserica Ortodoxă Română
Nicăieri, nu este specificată data apariţiei şi nici "Editura" (nici pe coperţi, nici în interior) !!
Totuşi, pe pagina unu găsim:
Voi continua, aici, să redau "textul" cuprins în această "cărticică", pe care, îmi voi permite să-l şi comentez.
Pe mine, deocamdată, mă interesează "impresia" pe care o am, citind astfel de cărţi "de suflet".
Dumneavoastră, cititorule (al meu) ... faceţi ce doriţi, dar, ca "de obicei", respectaţi "drepturile de autor" implicite ! (după cum "vedeţi", nu sunt apărat legal, ci doar ... de bun simţ !).
După ce voi termina "redarea" întregului "text", voi adăuga un ultim articol, care să conţină doar textul "cules", dar, fără comentariile mele. Adică: "la curat" !
Vă rog pe dumneavoastră, dragă cititor al meu, să vă păstraţi susceptibilitatea şi să procedaţi la verificarea "textului", din punct de vedere al utilităţii documentariste.
Bineînţeles, aşa cum "veniţi", tot aşa "plecaţi": LIBER.
Eu vă recomand: "Fiţi Binecuvântat !", dar, pentru aceasta, trebuie să aveţi propriul aport.
.......... deocamdată ... atât !
~
Cornelius,
Redau câteva definiţii, exact aşa cum le-am "găsit":

FARMECE, DEOCHI ŞI
ALTE LUCRĂRI
DIAVOLEŞTI
Se tipăreşte cu binecuvântarea
Preasfintitului Părinte Galaction,
Episcopul Alexandriei şi
Teleormanului

VRÁJĂ, vrăji, s.f. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice întrebuințate pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. ♢ Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža.
VRÁJĂ s. 1. descântec, farmec, magie, vrăjitorie, (livr.) taumaturgic, (pop.) descântătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie. (A practica ~ăjile.) 2. v. farmec. 3. v. desfătare.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrăjii; pl. vrăji
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
VRÁJĂ vrăji n. 1) Procedeu căruia i se atribuie însușiri supranaturale; farmec. 2) fig. Totalitate de calități ce trezesc admirație; farmec; fascinație; miraj. ~a nopții. ~a cântecului popular. [G.-D. vrăjii]. /<>vražă
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
vráje (-ắji), s.f. – Farmec, descîntec, deochi. – Var. vrajă. Sl. vraža (Cihac, II, 464), de la vrŭcati „a bîigui”. – Der. vrăji, vb. (a face vrăji, farmece; a încînta, a seduce, a fascina; a căuta orbește, a dibui; Arg., a duce cu vorba, a amăgi; Arg., a vorbi), din sl. vražiti, cf. megl. vrăjǫs „a vorbi”; vrăjitor, s.m. (persoană care face vrăji); vrăjitoare, s.f. (femeie care face farmece); vrăjitoresc, adj. (magic); vrăjitorie (var. vrăjitură), s.f. (descîntec, vrajă); vrăjie, s.f. (magie), înv.
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink
SURSA : http://dexonline.ro/definitie/vraj%C4%83
SURSA : http://dexonline.ro/definitie/vraj%C4%83
~
http://www.youtube.com/watch?v=T_bXWg7el1g
După cum "vedeţi": ESTE încă "loc de definit" !
~
Completari tangente temei:
http://www.youtube.com/watch?v=CW-RVi6AFnU&feature=related
~
http://www.youtube.com/watch?v=qevNcgBO-y0&feature=related
~
http://www.youtube.com/watch?v=G0T2XaSAi_Q
~
gata la 11:13 ~ Cornelius, (prima parte)
~,

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu